Astfel, la numai câteva zile după încorporarea celor trei state baltice – Lituania, Letonia şi Estonia – guvernul sovietic înaintează guvernului român notele ultimative din 26–27 iunie 1940, cerând cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, iar la 28 iunie acelaşi an îşi introduce trupele pe aceste teritorii.

FPM califică acţiunile din 28 iunie 1940 ale guvernului sovietic drept o agresiune împotriva Statului Român, o violare a normelor de drept internaţional.

Actul de ocupaţie din 28 iunie 1940 a avut asupra populaţiei Basarabiei ţi Bucovinei de Nord cele mai nefaste consecinţe: dezmembrare teritorială, exterminare fizică, deportări în masă, foamete orga­nizată, interzicerea oricăror legături cu restul ţării. Acest act de genocid se mai răsfrânge şi astăzi destul de dureros asupra populaţiei româneşti din judeţele trecute în mod nelegitim sub jurisdicţia Ucrainei.

FPM consideră că o rezolvare a acestei nedreptăţi istorice ar fi integrarea tuturor pămân­turilor româneşti anexate de URSS în 1940 într-un singur stat independent – Republica Moldova.

Ne adresăm către guvernele, partidele politice şi organizaţiile progresiste din lume să sus­ţină efor­turile Frontului Popular din Moldova orientate spre obţinerea independenţei depline a Repub­licii Moldova.

Facem apel către Parlamentul Republicii Moldova:

- să se dea apreciere istorico-juridică pactului Ribbentrop–Molotov, actului din 28 iunie 1940, indicând consecinţele acestora asupra destinelor poporului nostru;

- să declare ziua de 28 iunie drept zi de doliu naţional, urmând ca în această zi Drapelul de Stat al Republicii Moldova să fie lăsat în bernă;

- să anuleze toate denumirile de străzi, instituţii etc., legate de ziua de 28 iunie.

În această zi sa fie oficiate în toate bisericile româneşti parastase întru pomenirea victimelor ocupaţiei sovietice.

Vicepreşedinte al Sfatului FPM, Iurie RoŞca

Chişinău, 16 iunie 1990

[Arhiva PPCD, f. 1990, d. DOC-VI]

Domnule preşedinte, onorată asistenţă, iubiţi prieteni,

Avem bucuria şi onoarea de a marca astăzi împreună 20 de ani de la începutul demersului creştin-democrat în Republica Moldova. De departe o cifră modestă, 2 decenii de fiinţă, înseamnă, dincolo de elanul caracteristic tinereţii, asumarea de responsabilităţi şi pretenţia maturităţii. Maturitate atinsă prin respectul istoriei şi a principiilor strămoşeşti, alături de promovarea valorilor noi ale societăţii europene.
Pentru noi, tinerii creştin-democraţi, aceasta dată este cu atât mai importantă, cu cât reprezintă chiar vârsta noastră. Noi am crescut împreună şi în sânul acestei mari familii, iar ceea ce suntem astăzi îi datorăm în mare parte. Iată de ce, responsabilitatea de care dăm dovadă, avem pretenţia a ne fi răsplătită cu încredere. Or, tocmai această responsabilitate, ne-a ambiţionat să învăţăm. Am ales s-o facem în Ţară. În România. N-am făcut-o din snobism şi nici din dorinţa de a fugi. Ci pentru ca, mai apoi, peste ani, să avem ce oferi ţării în care ne-am născut şi oamenilor care au investit în noi. Şansa de a ne forma într-o ţară care a reuşit să cucerească Europa, este, de fapt, o şansă în plus pentru Republica Moldova.

Noua Generaţie, filiala Bucureşti a îndemnat mereu tinerii basarabeni să revină acasă, să împărtăşească experienţa acumulată acolo tinerilor de aici. Doar aşa poate fi construită o democraţie funcţională bazată pe valori creştine şi spirit european. Experienţa românească este, în acest sens, una extrem de utilă şi benefică. Participarea activă la viaţa politică de acolo deschide o multitudine de oportunităţi. Oportunităţi de a învăţa de care Noua Generaţie Bucureşti profită din plin.

După ce tinerii organizaţiei noastre au avut o contribuţie substanţială la organizarea şi desfăşurarea mitingului de susţinere a preşedintelui Traian Băsescu, aceasta a fost invitată să dezvolte o relaţie de colaborare de tinerii din PD, sector 6. Graţie deschiderii ambelor părţi, aceasta devine din ce în ce mai strânsă şi fructuoasă. Tinerii noştri au avut o prestaţie remarcabilă în campania electorală care culminează astăzi cu primul tur al alegerilor locale. Ţinem să le dorim, pe această cale, izbândă partenerilor noştri democraţi din România.

Iată, aşadar, că distanţa nu este o piedică atunci când energia, tenacitatea şi puterea nu-ţi sunt străine. În speranţa că familia noastră politică va găsi în noi un partener de încredere, dorim mult succes şi un drum în ascensiune pentru PPCD din Republica Moldova.

Sunt o persoană cu o experienţă de viaţă destul de bogată şi cu o capacitate de înţelegere de care puţini oameni au norocul să se bucure pe lumea aceasta. Sunt în stare să înţeleg multe lucruri la care conştiinţa marii majorităţi a oamenilor nu are acces, dar modul în care acei compatrioţi de-ai noştri văd albul negru şi negrul alb, şi felul cum ei percep binele drept rău şi răul drept bine, din păcate n-am ajuns să-l pot pricepe încă. Posibil că există vre-o ştiinţă specială cu ajutorul căreia ei au ajuns la acest rezultat, ştiinţă de care oamenii normali nu pot beneficia, cert este faptul că ei văd lucrurile exact invers decît le văd eu, persoană cu 13 ani de studii superioare, dintre care 4 ani de doctorat. Conform principiilor de viaţă pe care trebuie să le respecte un om adevărat, îmi asum riscul de a înfrunta acea magie tainică şi ocultă a lor, căreia ei îi datorează capacitatea de a vedea lucrurile altfel decît ele sînt în realitate, cu scopul de a salva naţiunea şi ţara noastră de influenţa nefastă a alchimiei lor şi de a ne feri de dezastrul spre care pretenţiile, atitudinile şi acuzaţiile lor ne conduc inevitabil. Vă invit să vă implicaţi şi d-stră în dezbaterea iniţiată de mine, pentru a vă convinge personal de natura realităţii ce ne înconjoară şi pentru a-i ajuta pe mulţi conaţionali de ai noştri, care trăiesc în ignoranţă, să iasă din mocirla dezinformării în care duşmanii neamului nostru i-au împotmolit pînă peste urechi. Acuzaţia principală adusă d-lui Iurie Roşca de către “marii pricepuţi” în afacerile politice ale omenirii ieşiţi chipurile din sînul poporului este cea de “înaltă trădare de neam şi de interese naţionale”. Conform opiniei unor persoane cu pretenţie de mari patrioţi şi luptători ai neamului, votul pe care Iurie Roşca şi echipa sa de parlamentari l-au oferit d-lui V. N. Voronin drept sprijin candidaturii sale la postul de preşedinte al R. Moldova este considerat de către ei crima cea mai mare care a fost săvîrşită vre-odată împotriva neamului român şi lovitura cea mai mare pe care forţele “naţionale” şi “patriotice” ale lui au avut de suportat de la potop pînă în ziua de astăzi. Furia, ura şi dispreţul cu care persoanele cu pricina îşi descarcă bagajul de acuzaţii asupra d-lui Roşca şi asupra Partidului Popular Creştin Democrat este înspăimîntătoare şi necruţătoare. “Marii patrioţi” îşi exprimă cu dezgust indignarea lor faţă de “Crima” săvîrşită de d-l Roşca şi nu vor, nici în ruptul capului, să accepte argumente capabile să scoată la iveală falsitatea şi lipsa de raţionament a acuzaţiilor pe care ei le înaintează. Pentru ei totul este “evident” şi “clar”, să vedem însă cum stau lucrurile în realitate. Primul element pe care trebuie să-l elucidăm pentru a înţelege cine are dreptate în cazul d-lui Roşca, el sau acuzatorii săi, este să aflăm cine sînt cei ce-l acuză pe el şi pe camarazii săi de luptă, şi cu ce interese fac ei lucrul acesta. Cînd cineva vorbeşe de trădare, el trebuie să fie conştient de ceea ce înseamnă trădarea. În cazul în care cineva idee nu are despre faptul ce înseamnă noţiunea respectivă, el n-are decît să-şi ţină limba după dinţi şi părerile acasă, pentru a nu da naştere bîrfelor capabile să lase urme nefaste asupra vieţii politice şi sociale a statului care îl oploşeşte. În cazul evenimentului de la 4 apriie 2005 există elemente extrem de neclare fără elucidarea cărora un om intelligent nu şi-ar permite să spună o vorbă de rău împotriva nimănui. De exemplu, cine dintre d-stră este în stare să formuleze clar şi limpede în ce constă trădarea săvîrşită de d-l Roşca, şi cine pe cine a trădat în acel caz, Roşca pe cei care-l acuză, sau acuzătorii săi pe el? Posibil că “marilor pricepuţi” în afacerile politice ale omenirii care îl acuză pe d-l Roşca de trădare le este clar în ce constă actul trădării săvîrşite de el, eu însă întrevăd cu totul altceva în afacerea respectivă. La 4 aprilie 2005 R. Moldova şi cetăţenii ei se confruntau cu următoarea situaţie politică: Aproape două treimi din populaţia republicii Moldova au oferit votul lor de încredere d-lui V. N. Voronin, alegînd partidul communist condus de el să guverneze republica noastră. Expresia voinţei celor două treimi a fost ca d-l Voronin să conducă ţara, nu altcineva. Reţineţi, vă rog frumos, detaliul respectiv: – aproape 60% din populaţia Moldovei, adică majoritatea indiscutabilă a ţării, a votat pentru d-l Voronin, nu numai d-l Iurie Roşca. Majoritatea cetăţenilor cu drept de vot ai ţării noastre, majoritatea nu minoritatea. Cealaltă treime a populaţiei care n-a votat cu d-l Voronin, dezbinată şi învrăjbită însăşi împotriva ei, a ajuns să se confrunte cu o dilemă delicată ce putea atrage asupra populaţiei republicii noastre urgii şi dezastre nemaiîntîlnite în istoria ei. Lor le revenea sau meritul de a merge în întîmpinarea majorităţii compatrioţilor lor, de dragul păcii şi a stabilităţii în ţară, oferindu-i d-lui Voronin posibilitatea de a conduce ţara, sau blestemul de a se opune ei, paralizînd activitatea parlamentului şi a guvernului pe o perioadă indefinită de timp, creînd instabilitate politică şi socială ce putea oricînd să se transforme în război şi în haos, şi ameninţînd securitatea şi viaţa fiecăruia dintre noi, indifferent de apartenenţa noastră politică. PPCD cu cele 9% de alegători ai săi se număra printre cei ce se confruntau cu respective dilemă. Orice om normal care doreşte bine Patriei sale şi neamului său, ajuns în faţa dilemei cu care se confruntau reprezentanţii partidelor minoritare, ar fi at dovadă de bun simţ şi respect faţă de majoritatea compatrioţilor săi mergînd în întîmpinarea lor şi acceptînd opţiunea politică a lor de dragul păcii şi stabilităţii în ţară, în detrimental intereselor sale personale şi a celor de partid. Iurie Roşca a procedat la 4 aprilie 2005 exact aşa cum trebuia să procedeze orice om care-şi iubeşte cu adevărat patria şi neamul. El nu avea alternative în cazul respectiv. Nebunii consideră că Iurie Roşca a trădat interesele neamului în momentul în care a mers în întîmpinarea celor două treimi de compatrioţi ai săi. – Interesele cărui neam a trădat el, cînd cele aproape 60% din populaţia ţării, ţn favoarea cărora a votat el, reprezentau majoritatea neamului său, nu a altui neam? – Şi cum a trădat el acele interese naţionale, cînd el n-a făcut alteceva decît să opteze pentru interesele exprimate de majoritatea naţiuni sale? Ce interese a avut naţiunea, acele interese a sprijinit el. Indiferent de zvonurile care circulă prin lume despre evenimentul de la 4 aprilie 2005, adevărul despre el este următorul: – în acea zi de pomină, d-l Iurie Roşca şi-a sacrificat interesele sale personale pe altarul patriei şi neamului său; a riscat cariera sa politică de dragul intereselor naţionale şi a plasat interesele R. Moldova deasupra intereselor formaţiunii politice pe care o conducea. Eu personal calific sacrificiul său drept semn de maturitate politică şi-l onorez cu tot respectul. Dacă cineva va încerca să vă convingă că d-nul Roşca nu era conştient de faptul că-şi riscă cariera atunci cînd a sprijinit candidatura d-lui Voronin la postul de preşedinte, deoarece era orbit de perspectivele postului de vice-preşedinte al parlamentului pe care o negociase cu acela, nu staţi de vorbă cu acea persoană: – ea este sau prea întunecată la minte şi nu ştiţi la ce vă puteţi aştepta de la ea, sau este răuvoitoare şi vă poate pricinui şi mai mari prejudicii, cel puţin morale. Căci pînă şi cele mai puţin iniţiate în politică persoane prescriau în ajunul evenimentului din 4 aprilie 2005 încheierea carierei sale politice dacă el merge în întîmpinarea comuniştilor. – Să nu fi auzit d-nul Iurie Roşca şi cei din anturajul său zvonurile respective? Puţin probabil. Cît priveşte identitatea trădătorilor şi a celor trădaţi, aici chiar că aveţi şansa să rămîneţi şocaţi cînd veţi afla cum stau lucrurile în realitate, dat fiind faptul că avem de a face cu un act de josnică mîrşăvenie dintre cele mai murdare posibile. Iurie Roşca este blamat şi hulit de către unii cetăţeni ai republicii noastre pentru faptul că şi-a permis să încheie un act de colaborare cu comuniştii. Există şi astfel de persoane în ţara noastră a căror obraz e mai gros decît opinca, care se ocupă cu tot felul de treburi murdare pentru a-şi curăţi propria biografie de faptele ruşinoase pe care le-au săvîrşit. Prima categorie de acuzatori pe care o vom analiza sînt cetăţenii republicii Moldova care niciodată n-au sprijinit, nici moral, nici verbal şi nici fizic, eforturile Frontului Popular, ale Partidului Popular Creştin Democrat şi ale d-lui Iurie Roşca în lupta acestora pe tărîmul social şi politic al ţării. Categoria aceasta este cea mai numeroasă, cu toate că ea nu are nici cel mai mic temei de a aduce vre-o acuzare d-lui Roşca şi partidului condus de el. Persoanele ce formează categoria respectivă sînt pur şi simplu răuvoitoare şi răufăcătoare. Ele acuză din plăcerea de a face rău şi de a se răzbuna pentru nereuşitele lor pe prima persoană căreia a fost posibil să i se atribuie rolul de “Ţap Ispăşitor” al neamului. Cei ce cunosc istoria sau au idee despre ritualurile religioase au avut negreşit posibilitatea să cunoască faptul că a existat pe lumea aceasta un obicei religios care a încurajat oamenii de-a lungul veacurilor să arunce, fără cea mai mică mustrare de conştiinţă, vina pentru propriile păcate asupra altor fiinţe, care de regulă erau inocente şi nu purtau nici cea mai mică vină pentru păcatele şi crimele săvîrşite de ei. Ritualul respectiv a intrat în conştiinţa oamenilor sub denumirea de Ritualul Ţapului Ispăşitor. Singura vină pe care o poartă fiinţele alese de a juca rolul Ţapului Ispăşitor este cea de a se fi născut pe lume şi de a nimeri în calea răufăcătorilor, cu toate că nimeni dintre cei ce aruncă vina pentru propriile păcate asupra “ţapului ispăşitor” nu va binevoi vreodată să recunoască faptul că el este în realitate inocent. De regulă răufăcătorii se stimulează unii pe alţii să creadă că anume “ţapul” este vinovat de faptul că ei sînt derbedei, nu altcineva, şi se sfîrşeşte ritualul aruncării păcatelor asupra unei fiinţe inocente cu aceea că criminalii, curvele, potlogarii şi toate celelalte tipuri de gunoaie ale societăţii umane îşi revarsă ura, dispreţul şi toate celelalte defecţiuni psihice ale lor asupra ei, omorînd-o cu sălbăticie, exact aşa după cum ei simpt că oamenii cinstiţi ar fi trebuit să-i omoare pe ei. Repet cele afirmate anterior: – pentru marea majoritate a acuzatorilor d-lui Roşca şi a PPCD-ului, d-l Roşca nu este altceva decît Ţapul Ispăşitor asupra căruia ei revarsă toate necazurile adunate în decursul vieţii şi vina pentru propriile lor păcate. Ei nu vor recunoaşte niciodată că d-l Iurie este inocent şi nu are nici o legătură cu crimele prescrise de către ei lui, căci dacă fac lucrul respectiv trebuie să recunoască că crimele atribuite lui le-au săvîrşit ei, nu altcineva. Şi să ştiţi că exact acest lucru a avut loc, fapt de care vă propun să vă convingeţi personal. D-l Iurie Roşca este învinuit de faptul că a trădat interesele naţionale în faţa comuniştilor. Impertinentă acuzare, straşnic de impertinentă. Cei care i-o aduc nu au pic de ruşine şi de demnitate umană. Analizaţi faptele expuse în continuare şi o să-mi spuneţi dacă nu am dreptate. În 1988 d-l Iurie Roşca şi camarazii săi de luptă au început lupta pentru independenţa republicii Moldova şi pentru înlăturarea comunismului din viaţa politică a ei. Sfidarea comunismulu în acele timpuri era o aventură straşnic de riscantă. Se plătea cu libertatea şi cu viaţa pentru aşa aventură. D-l Roşca a riscat în acele timpuri şi a luptat împotriva comunismului. După trei ani de zile de lupte crîncene, lupta sa împotriva comunismului s-a încununat cu succes: – R. Moldova a devenit stat independent şi partidul comunist a fost înlăturat din viaţa politică a lui. – Cu ce se ocupau acuzatorii d-lui Roşca în acele timpuri? Acuzatorii d-lui Roşca stăteau în vizuinile lor şi nici năsucul nu-l scoteau de acolo, de teamă să nu fie văzuţi împreună cu el şi prigoniţi pentru o astfel de “crimă”. Din 1988 pînă în 1991, atunci cînd a fost purtată adevărata luptă împotriva comunismului, cine dintre opozanţii despre care vorbim noi poate fi numit trădător al intereselor naţionale, d-l Roşca, care şi-a riscat libertatea şi viaţa luptînd pentru independenţa ţării şi a naţiuni, sau laşii ce n-au îndrăznit să mişte un deget de dragul nimănui, nici a ţării şi nici a neamului? În cei zece ani ce au urmat, din 1991 pînă în 2001, d-l Roşca a continuat să fie implicat în rezolvarea celor mai dificile probleme cu care s-a confruntat tînărul nostru stat şi în apărarea drepturilor legitime şi naturale ale neamului nostru, ajungînd să fie scos, împreună cu formaţiunea poitică pe care o conducea, în afara legii de către nimeni alţii decît oamenii ajunşi în fruntea statului cu ajutorul celora care astăzi se întrec cu acuzaţiile faţă de d-l Roşca. – Cine pe cine a trădat în cei zece ani, d-stră cum credeţi? D-l Roşca, care şi-a continuat lupta de apărare a intereselor naţionale, sau cei care au pregătit calea de revenire a comuniştilor la putere? Pînă în anul 2001 d-l Iurie Roşca n-a oferit nimănui prilejul de a se îndoi de sinceritatea şi fidelitatea cu care apăra interesele ţării şi ale neamului nostru, cu toate acestea cetăţenii R. Moldova, printre care şi majoritatea acuzatorilor săi, i-au aplicat d-lui Roşca şi Partidului Popular Creştin Democrat o lovitură perfidă şi josnică, care a pus în pericol nu numai realizările efectuate de el în decursul întregii sale activităţi politice, dar şi existenţa PPCD-ului însuşi. Ei au readus la cîrma R. Moldova partidul comunist. – D-l Roşca pîna la acel moment nu s-a compromis cu nimic în faţa conaţionalilor săi, de ce s-au comportat ei într-atît de josnic cu el, trădîndu-l în cel mai mizerabil hal care este posibil? Şi li se mai învîrte încă unora limba în gură să pretindă că Roşca a trădat interesele naţionale? Şi n-am avut eu oare dreptate atunci cînd am afirmat că ei îl învinuiesc pe el de păcatele pe care ei le-au săvîrşit, deoarece îi mustră conştiinţa şi au nevoie neapărat de un ţap ispăşitor asupra căruia să le reverse? Din 2001 pînă în 2005 d-l Roşca s-a aflat iarăşi în fruntea luptelor pentru apărarea intereselor naţionale. Duşmanii externi şi interni ai republicii au urzit un complot împotriva statului şi neamului nostru, punînd în pericol suveranitatea R. Moldova. – S-a compromis d-l Iurie Roşca şi PPCD-ul în faţa cuiva în acea perioadă? – Dacă nu s-a compromis în faţa nimănui, în afară de duşmanii neamului, cum se face că populaţia R. Moldova, împreună cu cei ce în prezent nu-şi dau rînd cu acuzaţiile împotriva lui, i-au aplicat lui şi formaţiunii politice reprezentate de el încă o lovitură mişelească, cu mult mai gravă decît precedenta, repetînd greşeala pe care o înfăptuiseră în 2001 de a oferi cîrma statului pe mîna comuniştilor? Pentru PPCD şi pentru d-l Iurie Roşca lovitura respectivă s-a dovedit a fi extrem de dureroasă, dat fiind faptul că ei erau principalii oponenţi ai comuniştilor. Rezultatul alegerilor parlamentare din 2005 a fost pentru PPCD şi pentru d-l Roşca ca o lovitură brutală de picior dată în mod batjocoritor în cei 17 ani de luptă a lor în favoarea ţării şi a naţiuni de către însuşi poporul a cărui interese el le-a apărat cu riscul propriei sale vieţi. – Îl mai ajunge pe cineva tupeul să afirme să Roşca a trădat interesele naţionale cînd 91% din populaţia ţării pe care el a apărat-o s-au atîrnat indiferent faţă de efortul pe care el l-a depus în favoarea lor timp de 17 ani de luptă crîncenă? Pentru orice politician sincer implicat în apărarea intereselor neamului său, lovitura respectivă din partea lui ar fi fost mortală, şi nu d-l Roşca a lovit în compatrioţilor săi, ci compatrioţii săi au izbit mişeleşte în el. Ne-am apropiat de data de 4 aprilie 2005, momentul cînd remuşcările de conştiinţă pentru gafele politice făcute în ultimii ani au început să-i copleşească pe toţi, în special pe cei care din laşitate, din neghiobie sau din motive egoiste au oferit votul lor reprezentanţilor partidului comunist. Mulţi şi-au dat seama de greşeala pe care o comiseră şi doreau o schimbare, numai că din lipsă de curaj şi de personalitate iarăşi aşteptau ca cinea să-şi rişte viaţa în locul lor şi să înfăptiască schimbarea. Starea psihică a majorităţii populaţiei republicii era într-atît de tensionată încît numai două lucruri putea să-i salveze de la dezastrul care putea să izbucnească din ea. Sau venea Făt Frumos şi înfăptuia schimbările dorite de ei, fără ca ei să mişte un deget sau să rişte o para chioară de dragul ei, sau apărea Ţapul Ispăşitor asupra căruia ei aveau să arunce păcatele lor, spălîndu-se pe mîini de ele. Din păcate Făt Frumos n-a venit atunci, sau el a venit dar ei nu l-au recunoscut şi n-au acceptat serviciile lui, aşa că poporului, şi în special celor cu musca pe căciulă şi cu pufuşor pe botişor nu le-a rămas altceva de făcut decît să identifice persoana care să joace cu cinste rolul de ţap ispăşitor. Evenimentul de la 4 aprilie 2005 le-a servit lor drept prilej pentru declanşarea procesului ocult de ispăşire a păcatelor identic cu ritualul religios de sacrificare a ţapului ispăşitor; un prilej şi nimic mai mult. Orice analist politic, indiferent din ce ţară ar fi el, va confirma faptul că la 4 aprilie 2005 liderul PPCD a luat cea mai justă şi mai rezonabilă decizie dintre cele ce puteau fi luate la acel moment. El şi-a călcat orgoliul personal în picioare, şi-a suprimat aspiraţiile sale politice, şi a mers în întîmpinarea adversarului său de o viaţă, de dragul intereselor neamului său, dar fapta sa l-a transformat în cea mai bună candidatură a rolului Ţapului Ispăşitor în viziunea celor împovăraţi de păcate din R. Moldova. Din punct de vedere religios, fiinţa aleasă pentru îndeplinirea ritualului de ispăşire a păcatelor nu trebuie să aibă nici un cusur, pentru a nu-L mînia pe Dumnezeu chipurile, deaceea, în cazul în care se recurgea la sacrificarea finţelor umane, se organizau întreceri sportive şi militare de a căror rost nu ştia nimeni în afară de preoţi, şi era sacrificat campionul, adică cel mai distins bărbat al neamului, cel ce întrunea în personalitatea sa toate virtuţile de care are nevoie un bărbat. – În cei 17 ani de luptă pentru independenţa şi drepturile ţării noastre şi ale neamului nostru, cine dintre oamenii noştri politici a dat dovadă de cele mai multe calităţi şi virtuţi, Snegur, Lucinschi, Urecheanu, Voronin sau Roşca? – Şi-a riscat vre-o una din persoanele menţionate mai sus, în afară de Roşca, viaţa de dragul independenţei neamului nostru? – Şi-a sacrificat vre-o unul dintre politicienii de care dispune ţara noastră cariera proprie de dragul intereselor neamului, iarăşi în afară de Roşca? Virtuţile de bază pe care trebuia să le întrunească un bărbat de-a lungul tuturor timpurilor sînt inteligenţa, curajul şi dăruirea de sine. Cine nu dispunea de una dintre cele trei nu era niciodată considerat bărbat adevărat, cu atît mai mult nu ajungea să îndeplinească rolul de sacrificiu în ritualul de spălare a păcatelor neamului. Din punct de vedere ştiinţific, tendinţa oamenilor de a-i sacrifica pe cei mai buni dintre ei se datorează invidiei, pizmei şi faptului că păcătoşilor nu le convine faptul că virtuţile, curăţenia sufletească şi faptele bune ale celor buni scot în evidenţă handicapurile lor, le evidenţiază hîdoşenia şi dau în vileag mîrşăvenia acţiunilor lor. – Cine dintre liderii politici ai neamului nostru pînă în data de 4 aprilie 2005 a dat dovadă de cele mai bune virtuţi şi calităţi umane? – Vă miraţi de faptul că el a devenit ţinta celor mai mîrşave acuzaţi şi fiinţa asupra căreia fiecare, cui numai nu-i este lene, îşi aruncă propriile păcate? Evenimentul de la 4 aprilie 2005 a adus pace şi stabilitate în ţară. N-a fost întreprins nici un act politic care să ameninţe viaţa locuitorilor ei şi nici o batjocură umilitoare de genul celora de care a abundat viaţa politică şi socială a ţări între anii 1992 şi 2002 n-a avut loc în aceşti ani, numai că pe puţini oameni îi intereseză faptul acesta: – păcătoşii şi-au găsit persoana care i-a absolvit de păcate şi asta e ceea ce contează pentru ei. A doua categorie de acuzatori ai d-lui Roşca sînt adepţii războiului perpetuu. Respectivele persoane au sprijinit acţiunile Frontului Popular şi ale d-lui Roşca pîna la eveimentul din 4 aprilie 2005. Ei au participat ocazional la mitinguri, la demonstraţii, la marile adunări şi la alte acţiuni de acest gen, dar nu idealismul şi interesul naţional a determinat aceste persoane să participe la acţiunile enumerate anterior. În conştiinţa a astfel de persoane soarta şi interesele naţionale se întreţese într-atît de mult cu propriul lor orgoliu, cu ideile lor utopice, care uneori sînt extrem de periculoase pentru viaţa şi bunăstarea naţiunii, şi cu propria lor viziune asupra lumii, de obicei eronată, încît devine ulterior imposibil de trasat o frontieră distinctă între respectivele noţiuni. Nimeni nu este în stare să afle la moment ce-i mînă pe ei înainte, interesul naţional sau orgoliul propriu, cert este faptul ca astfel de persoane sînt în stare să sacrifice întreaga naţiune de dragul “interesului ei naţional”. Categoria respectivă de acuzatori ai d-lui Roşca întruneşte în rîndurile sale tot ceea ce poate fi numit pseudo-intelectual sau pseudo-patriot, şi reprezintă parţial materialul inflamabil al naţiunii şi parţial pietrele ei de moară învechite. De regulă pseudo-patrioţii sînt praful de puşcă gata oricînd să pîrjolească întrega ţară de dragul celei mai stupide idei, în timp ce pseudo-intelectualii sînt bolovanii care împiedică naţiunea să progreseze, opunîndu-se vehement oricărei idei noi şi oricărei schimbări care depăşeşte capacitatea lor de înţelegere. Cît timp în republica Moldova situaţia politică a fost tensionată şi neclară, respectivele categorii de persoane s-au oploşit în Frontul Popular, care le punea la dispoziţie condiţiile necesare dezvoltării pornirilor lor sufleteşti: – super-patrioţii visau să cotropească lumea, nimicind în calea lor toate popoarele ce nu vorbesc româna, în timp ce super-intelectuali o făceau pe eroii comentînd şi criticînd acţiunile întreprinse de guvernul republicii, fără a urmări vre-un obiectiv anumit în gesturile respective. În ziua de 4 aprilie 2005 n-a greşit nimeni în faţa acestor două categorii sociale de persoane. Pur şi simplu formaţiunea politică ce le asigura condiţiile de care ei aveau nevoie s-a maturizat politic şi s-a conformat circumstanţelor politice care s-au creat în acel timp la noi în ţară, ceea ce respectivilor inşi nu le-a convenit deloc. Atît pseudo-super-intelectualii cît şi pseudo-super-patrioţii se simpt în apele lor numai în condiţii de maximă tensiune politică, atunci cînd ei pot să dea frîu liber pornirilor lor distructive. Necazul lor constă în aceea că ei nu pot înţelege că o societate umană nu poate supravieţui foarte mult dacă este măcinată la nesfîrşit de contradicţii şi lupte interne. Oamenii au nevoie de pace, de linişte şi de posibilităţi de a se realiza cu mult mai mult decît de slogane şi idei utopice. Pseudo-intelectualii şi pseudo-patrioţii lucrul acesta nu vor să-l înţeleagă. Pe ei îi doare pe la rădăcina cozii de doleanţele, năzuinţele şi necesităţile poporului. Ambiţiile lor personale sînt codul de legi după care se conduc ei. PPCD-ul nu putea să găzduiască la nesfîrşit persoanele respective. Dat fiind faptul că ei nu sînt predispuşi să-şi schimbe convingerile personale şi nici să accepte forme raţionale de comportament, mai devreme sau mai tîrziu el trebuia să-şi ia rămas bun de la ele, dacă nu doreşte să intre în conflict cu restul populaţiei republicii Moldova, care de bine de rău reprezintă 91% din efectivul uman al ei, şi dacă nu doreşte să fie părăsit de adevăraţii patrioţi şi intelectuali, care n-au abandonat partidul nici în perioada luptelor de stradă şi nici în perioada dialogului politic. Pseudo-intelectualii şi pseudo-patrioţii care au întors armele împotriva PPCD-ului şi a lui Roşca, descărcîndu-şi asupra lor tot arsenalul de ură, invidie şi pizmă pe care pînă la 4 aprilie 2005 îl descărcau asupra întregii societăţi moldave, au reprezentat întotdeauna extreme ale societăţii care nu se integrează niciodată în popoarele din care fac parte. Ei pot fi utili pentru o formaţiune politică doar în timp de război, atunci cînd există un duşman comun pentru toată ţara. În timp de pace însă prezenţa lor discreditează orice organizaţie şi societate care îi acceptă. Reacţia pseudo-intelectualilor şi a pseudo-patrioţilor împotriva PPCD-ului şi a lui Iurie Roşca s-a dovedit dureroasă pentru partid numai prin faptul că ea a izbucnit exact în acelaşi timp cînd prima categorie de acuzatori ai noştri au hotărît să încerce să arunce păcatele lor pe noi. S-a primit un atac din exterior însoţit de trădări în masă din interior. Din fericire însă, atacurile şi exodurile respective s-au dovedit a fi o purificare vitală de care partidul avea urgent nevoie pentru a supravieţui şi progresa. Dat fiind faptul că nu numărul membrlor asigură progresul unui partid, ci calitatea lor, nu putem decît să ne bucurăm de faptul că am scăpat atît de praful de puşcă ce ameninţa să ne arunce în orice moment în aer, cu ţară cu tot, cît şi de pietrele de moară pe care ne chinuiam din răsputeri să le tîrîm din urmă. Nu sîntem noi vinoveţi că persoanele respective nu vor să vadă realitatea aşa cum este ea şi să se adjusteze circumstanţelor impuse de schimbările politice şi sociale prin care trece civilizaţia umană, deaceea să nu le fie cu bănat că noi am răsuflat uşuraţi cînd am scăpat de ei. În momentul în care partidul a acceptat pentru viitor politica de protejare şi de întrajutorare a membrlor săi, membrii inutili ai lui ar fi reprezentat pentru el o povară care pîna la urmă i-ar fi rupt grumazul. Iar faptul că pseudo-intelectualii şi pseudo-patrioţii sînt membri inutili ne-o dovedeşte realitatea însăşi, nu altcineva. Pseudo-intelectualii şi pseudo-patrioţii care au fost pseudo-membrii PPCD, se bat cu pumnii în piept, în momentul în care-l acuză pe d-l Roşca de trădare, pretinzînd că au îndeplinit fapte şi realizari de proporţii astronomice, dar la o analiză atentă a celor şaptesprezece ani de activitate a PPCD-ului nu se întrevede nici măcar urma faptelor colosale cu care se fălesc ei. Iar atunci cînd vorbesc faptele, pretenţiile sînt echivalente cu zero. Dacă pseudo-membrii ar fi contribuit cel mult a zecea parte din cît pretind ei, contribuţia lor s-ar fi răsfrîns negreşit asupra imaginii şi popularităţii partidului şi noi am fi înregistrat în 2005 un rezultat total diferit de cel existent. De la treimea de mandate în legislativ (circa 120) pe care Frontul Popular a reuşit să o dobîndească în februarie 1990, dacă pseudo-membrii ar fi lucrat aşa cum pretind ei că au făcut-o, la alegerile din 1994 el ar fi trebuit să dobîndească jumătate din mandate în legislativ, în 1997 ar fi trebuit să cîştige două treimi, în 2001 minimum 80% din ele şi în 2005 minimum 90%. – A înregistrat Frontul Popular acest rezultat? – Dacă nu, atunci în ce constau marele merite ale pseudo-intelectualilor şi pseudo-patrioţilor, în aceea că după şaptesprezece ani de activitate PPCD are parte de numai 9% din voturile alegătorilor? În locul lor mi-aş ţine limba după dinţi şi mi-aş căuta de treabă, dacă mi s-ar fi urît de PPCD, şi aş fi căutat propria mea vină în faptul că partidul respectiv n-a progresat aşa cum a trebuit. Departe însă de mintea lor aşa ceva. Este cu mult mai uşor să arunci vina propriilor nereuşite asupra altcuiva decît să ţi-o asumi şi să faci tot posibilul să redresezi situaţia. Ei trăiesc după principiul de existenţă a şobolanilor, care atunci cînd corabia pluteşte îşi fac mendrele pe ea, dar atunci cînd ea se duce la fund o întind iute cît le permite picioarele. Din fericire şobolanii ce ne-au părăsit s-au cam întrecut cu firea lor şi-au ras-o înainte de vreme. Corabia PPCD încă nu se duce la fund şi de şobolani a scăpat.

DECLARAŢIA FRACŢIUNII PPCD

15 MAI 2008

Stimaţi colegi,

Onorată asistenţă,

Am considerat de datoria mea să ies la această înaltă tribună pentru a face publică poziţia creştin-democraţilor în legătură cu manifestările tot mai agresive şi mai neruşinate ale unor grupuri marginale ale societăţii noastre de a impune societăţii practicile sexuale anormale ca pe o normalitate. Există anumite curente în lume care urmăresc surparea temeliilor morale ale societăţii şi care caută să penetreze şi să se răspândească şi în societatea noastră. Recenta tentativă de a organiza o aşa-numită paradă a homosexualilor şi a lesbienelor în centrul Chişinăului este o dovadă scandaloasă în acest sens. Am urmărit cu atenţie reacţiile critice ale celor care se declară victime ale intoleranţei, ca şi ale pretinşilor apărători ai drepturilor omului împotriva lui Dumnezeu şi a creaţiei Lui.

Tot aici aş remarca şi uşurinţa cu care o parte a presei devine instrument de manipulare a acestor grupuri zgomotoase care atacă morala publică. O astfel de lipsă de discernământ se explică prin atitudinea potrivit căruia într-o democraţie fiecare poate să facă orice.

Să nu uităm, însă, că Republica Moldova este una dintre cele mai religioase şi mai creştine ţări din Europa. Statisticile arată că circa 98% din populaţia ţării noastre mărturiseşte credinţa creştină ortodoxă, alături de fraţii catolici, baptişti sau de alte confesiuni creştine. Celelalte culte religioase sunt şi ele promotoare ale unor valori morale tradiţionale, pe care se şi întemeiază o societate care vrea să dăinuie în timp. Nimeni nu împiedică în ţara noastră, nici legile, nici practica activităţii organelor de stat, ateismul sau lipsa oricărei credinţe religioase. Şi totuşi, noi, ca reprezentanţi ai poporului, avem datoria morală să reprezentăm interesele majorităţii covârşitoare a oamenilor care ne-au adus în această sală prin votul lor şi care au convingeri moral-religioase.

Partidul Popular Creştin Democrat împărtăşeşte viziunea creştină asupra omului şi a lumii ca operă a lui Dumnezeu. Dumnezeu-Creatorul ne-a creat pe noi, creaturile lui, după chipul şi asemănarea Sa, ne-a făcut fiinţe responsabile în faţa Lui şi ne-a dat legile morale de organizare a societăţii. Însăşi morala ca sentiment al răspunderii omului este o derivată a sentimentului religios, iar noi ca oameni de stat avem datoria să veghem la asigurarea moralei publice.

Manifestările de genul celor care s-au consumat recent în centrul capitalei sfidează morala publică şi legile ţării. Mai grav, astfel de acţiuni ale celor care îşi zic de orientare netradiţională atacă în mod direct instituţii fundamentale ca FAMILIA, BISERCA ŞI ŞCOALA.

Iar în felul acesta sunt atacaţi copiii noştri, este agresat viitorul acestei ţări. Legile ţării noastre la acest capitol sunt perfect euroconforme, statul apără dreptul la intimitatea vieţii private, inclusiv la astfel de ocupaţii care în mod obişnuit trezesc reacţii de repulsie. Însă una este intimitatea vieţii private şi cu totul altceva este invadarea ostentativă a spaţiului public cu asemenea manifestări de sfidare a bunului simţ. Iată de ce cred că acei cetăţeni acre au reacţionat activ şi paşnic împotriva grupului care a descins în piaţă a fost perfect justificată.

Să nu uităm, dragi colegi, că una din sarcinile de bază ale statului constă în asigurarea perpetuării poporului său. De aceea, pentru noi, de o primă importanţă este protecţia a familiei, ceea ce presupune asigurarea dezvoltării sănătoase din punct de vedere fizic şi psihic a copiilor.

De menţionat este faptul că art. 48 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte foarte clar că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Astfel, este evident că activitatea ONG Gender Doc-M sfidează litera şi spiritul Legii supreme a societăţii şi statului, pledând pentru legalizarea aşa-ziselor căsătorii homosexuale. Şi mai grav este faptul că această organizaţie chiar a simulat un fel de oficiere a unei căsătorii între două persoane de acelaşi sex arătând astfel că pledează pentru desfiinţarea instituţiei familiei, aşa cum astăzi aceasta este acceptată de întreaga noastră societate.

Promovarea şi aplicarea acestei ideologii în unele state s-a răsfrânt negativ asupra instituţiei familiei şi a perturbat temeliile armoniei sociale. Se ştie de asemenea că mulţi dintre purtătorii virusului HIV/SIDA sunt homosexualii.

Mulţimea cazurilor de abuzare sexuală a copiilor care se constată acum în unele ţări din occidentale, reprezintă o consecinţă directă a unei viziuni eronate asupra sexualităţii. Iată de ce trebuie sa-i protejăm pe copii noştri de propaganda făcută de unii ONG-işti, precum şi de unele instituţii mass-media, care le perturbează viaţa.

Noi nu avem intenţia de a discrimina persoanele adulte care simt o tendinţă homosexuală. Avem tot respectul pentru fiecare persoană, care are discernământ şi alege în mod liber modul în care îşi trăieşte viaţa. Ceea ce însă nu trebuie să uite nimeni este faptul că pentru modul în care uzăm de libertatea noastră vom răspunde, fiecare în parte, în faţa Lui Dumnezeu. Dragi colegi, fac apel către toate partidele politice, către instituţiile mass-media, către întreaga societate civilă să manifestăm răspundere şi solidaritate în apărarea copiilor noştri, a familiei şi a moralei publice. Aici nu e loc nici de competiţie politică, nici de indiferenţă.

Sexualitatea este o chestiune intimă, care ţine de viaţa privată a fiecăruia şi este amoral să transformi o chestiune intimă în subiect de propagandă homosexuală şi de demonstraţie publică. Atunci când unii încearcă să organizeze parade ale homosexualilor, trebuie mai întâi să se întrebe dacă nu cumva asemenea evenimente publice, nemaiîntâlnite în istoria Republicii Moldova, sunt de natură să îi sfideze în mod obraznic pe cetăţenii formaţi în cultura noastră creştin-ortodoxă care este a majorităţii absolute, majoritate care este în consens de viziune asupra moralei cu celelalte culte din ţara noastră.

Constituţia Republicii Moldova prevede clar în art. 28 că „Statul ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată”. Considerăm că această garanţie constituţională este mai mult decât suficientă pentru cei care decid să aibă o viaţă sexuală deviantă. Pentru asta ei nu pot fi discriminaţi. Dar noi nu putem admite ca integritatea spirituală, morală şi psihică a copiilor noştri să fie pusă în pericol de cineva care, fiind mânat de porniri deviante, încearcă să creeze precedente abominabile în ţara noastră.

Homosexualitatea reprezintă un eşec moral şi existenţial, prin pierderea menirii omului de a se împlini pe sine însuşi prin urmaşi. Prin actul creaţiei Dumnezeu a dat viaţă bărbatului şi femeii, imprimându-le menirea de a fi “un singur trup”, în scopul perpetuării neamului omenesc. În faţa acestei realităţi evidente, homosexualitatea reprezintă un abuz lipsit de finalitate, un eşec al instinctului de conservare a speciei umane.

Dragi colegi, am fost şi trebuie să rămânem creştini, responsabili de faptele noastre în faţa Lui Dumnezeu. Iar consensul naţional în privinţa integrării europene nu poate fi o scuză pentru stimularea unor astfel de manifestări care aduc atingere convingerilor noastre religioase şi morale, ca şi obligaţiei statului de a proteja familia, copiii şi morala publică.

Vă mulţumesc.

„Având în vedere necesitatea evaluării corecte şi în deplină corespundere cu adevărul a trecutului istoric, cu toate tragediile şi ororile îndurate de popoarele din fosta URSS,

Cunoscând din experienţa dramatică a poporului nostru efectele regimului sovietic totalitar asupra vieţii a milioane de oameni nevinovaţi ajunşi victime ale unei politici de stat bazate pe teroare şi distrugere fizică a unor largi pături sociale,

Înţelegând că nu se poate construi un viitor temeinic fără o cunoaştere şi apreciere profundă şi sinceră a trecutului,

Exprimându-şi deplina solidaritate cu poporul ucrainean ca vecin şi partener strategic al poporului nostru,

Parlamentul Republicii Moldova apreciază că tragedia Marii Înfometări numite HOLODOMOR, care a culminat cu moartea a peste şapte milioane de oameni nevinovaţi în anii 1932-1933, a fost o metodă de nimicire în masă prin înfometare, practicată de regimul bolşevic, care urmărea distrugerea ţărănimii ca temelie a poporului ucrainean, slăbirea capacităţii de rezistenţă şi a voinţei de libertate şi independenţă statală a ucrainenilor…

Această tragedie în masă s-a extins şi a afectat în egală măsură şi Transnistria, fosta RASSM făcând parte administrativ din RSS Ucraineană, precum şi regiunile de sud ale Rusiei, Caucazului de Nord şi Kazahstanului, ceea ce a condus la nimicirea altor milioane de oameni nevinovaţi…

Poate autorul articolului de opinie din ziar sa fi ramas orb la reactiile si declaratiile PPCD fata de excesele si abuzurile guvernarii, sau pentru aceasta foita, „organ de scipat in masa” conteaza doar gesturile de inalbire a unor partide mafiote? As putea da un singur exemplu destul de relevant: deputatul Ion Varta (de formatie istoric) a fost unicul deputat din parlament, care pe intreaga durata mandatului sau, a luptat pe toate caile pentru adevarul istoric. De ce se uita acest lucruri? Nu cred ca e vorba de cazuri de amnezie aici.

Desigur, PPCD si PCRM sunt si raman doi dusmani ideologici, pe care totusi ii uneste principialitatea, bunul simt si onoarea, lucru care lipseste, din pacate, tuturor partidelor de sorginte liberala. PPCD si PCRM sunt doi dusmani care se respecta reciproc, or in restul „faunei politice” nu s-a gasit niciodata nici un pic de moralitate, doar circuri si spectacole ieftine.

De ce raman oamenii in PPCD? Dar de ce ar trebui sa plece? Oamenii care lupta in cadrul PPCD-ului sunt cei care constientizeaza sensul luptei, pentru ca doar aici ceea ce s-a pus pe foaie in 1989 se poate transforma in realitate.

Probabil ca majoritatea au observat ca PPCD nu a avut niciodata aliati permanenti. De ce? Pentru ca PPCD nu serveste intereselor nimanui, decat propriilor sale principii si idei. Tin sa amintesc „Timpului” ca valorile nationala nu se apara doar prin mitinguri, poezii si declaratii de presa, valorile nationale se apara si se promoveaza prin jertfa, chiar cu riscului expunerii la injurii si scuipaturi din partea „falsilor amici”.

Acesta si este secretul insucceselor partidutelor de sorginte liberala: traind in comoditate si lux, complacandu-se in postura (destul de comoda) de „opozanti”, frecand bucurosi mainele in asteptarea momentului caderii PPCD-ului, acestea nu pot si nu vor sa riste, sa jertfeasca din comoditatea sa deoarece acesta este unicul element care ofera un sens activitatii sale politice, in pofida diverselor discursuri „patriotarde”. Oare avem nevoie de astfel de politicieni? Sunt sigur ca nici electoratul nu are nevoie si acest lucru il va demonstra alegerile parlamentare din 2009.

Este adevarat, domnul Rosca este liderul caruia se datoreaza continuitatea Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia, insa personalitatea acestuia nu este in masura sa inlocui sau substitui idealurile de care se conduc militantii crestin-democrati. PPCD nu este nici un fel de secta, iar Iurie Rosca nu este nici un fel de guru, chiar daca, sa recunoastem, eticheta de „sectanti” ne maguleste destul de mult.

Noua Generatie a lansat Campania “Tineri pentru Tineri”, care prevede

·        Studierea profundă şi în detaliu a problemelor majore cu care se confruntă tinerii din Republica Moldova;

·        Consultarea acestora, la faţa locului, privind modalităţile de rezolvare şi colectarea soluţiilor concrete de soluţionare a problemelor;

     ·        Elaborarea unei strategii naţionale în domeniul tineretului pentru perioada anilor 2009-2014, care să cuprindă soluţii concrete şi viabile la problemele tinerilor din RM.

Nina Ungureanu, vicepresedintele Noii Generatii, s-a axat in discursul din cadrul dezbaterilor asupra carentelor si neajunsurilor din sistemul de invatamant si a propus o serie de solutii concrete de solutionare.

Dragos Grosu, vicepresedinte al Noii Generatii, presedinte al filialei Balti, a vorbit despre problema accederii tinerilor la informatie utila, problemele la nivel de localitatile in care locuiesc si lipsa oportunitatilor de implicare sociala a tinerilor.

Tatiana Potanga, Sefa Departamentului de Relatii Publice a adus in atentia participantilor la Conferinta problematica Caselor de Cultura si Centrelor pentru Tineret, precum si activitatile pe care ar putea tinerii sa le desfasoare in incinta acestora. Aceste forme de implicare a tinerilor ar permite dezvoltarea multilaterala a fiecaruia.

In finalul acestor dezbateri, Conferinta a adoptat Rezolutia cu privire la Situatia Social-Economica a Tinerilor si Strategia Nationala in Domeniul Tineretului din Republica Moldova.

La rândul său, vicepreşedintele Parlamentului, preşedintele PPCD, Iurie Roşca, a declarat că tinerii sunt partea cea mai energică şi mai motivată a societăţii şi au dorinţa de a aduce schimbări pozitive în societate. ”Noua Generaţie” a fost întotdeauna, în cadrul PPCD, cea mai numeroasă organizaţie autonomă şi cea mai activă în toate întrunirile şi activităţile pe care le-am avut de-a lungul timpului. Tinerii simt nevoia de a implementa politici economice, sociale, pentru a rămâne în ţară, a-şi construi o familie şi de a-şi găsi un loc de muncă”, a spus Iurie Roşca. De asemenea, el a mai precizat că afluxul noii generaţii în sânul PPCD, reprezintă succesul nu doar al PPCD, ci şi al întregii Republici Moldova.

Igor Ciuru, consilier municipal Balti si Sergiu Rabei, vicepresedinte NG, dar si noul Secretar General ales la Conferinta Natalia Mihai s-au referit la detaliile organizatorice in cadrul Noii Generatii, dar si la rezultatele electorale ale alegerilor locale 2007 si perspectivele celor parlamentare din 2009.

De asemenea, cu mesaje de salut in fata tinerilor au venit presedintele filialei NG Soroca, Malvina Rotaru, presedintele filialei NG Hancesti, Lucia Cujba, ex. Secretarul General al NG, Anastasia Stefanita, Presedintele filialei municipale Chisinau a PPCD, consilierul municipal, Alexandru Corduneanu, Secretarul General al PPCD, deputatul Adriana Chiriac, Vicepresedintele PPCD, deputatul Stefan Secareanu.

Dupa ce peste 80 de tineri au primit legitimatia de membru PPCD, toti cei prezenti au rostit Juramantul Membrului PPCD.

Personalitatea doamnei Zinaida Greceanâi impune respect şi încredere, deoarece ea este cunoscută de mai mulţi ani de zile ca un om de stat serios şi competent, ca specialist valoros în economie şi finanţe şi negociator experimentat cu partenerii externi. Faptul că prezenţa îndelungată în funcţii cheie în executivul ţării o caracterizează doar dintr-un unghi de vedere pozitiv şi nu lasă loc unor critici sau suspiciuni asupra calităţii morale sau profesionale a dumneaei ne dă speranţa că viitorul premier Zinaida Greceanâi va conduce cu pricepere, calitativ şi corect Guvernul ţării.

 Am remarca tot aici avansarea reuşită a domnului Igor Dodon la funcţia de vicepremier, el păstrându-şi şi calitatea de ministru al economiei şi comerţului.  Trebuie să recunosc că am urmărit cu simpatie prestaţia acestui tânăr economist şi om de stat în perioada mandatului său ministerial în guvernul anterior şi ne-am convins cu toţii de profesionalismul lui.

Candidatura doamnei Mariana Durleşteanu pentru funcţia de ministru al finanţelor este şi ea o reuşită a garniturii propuse de doamna Greceanâi.  Se cunoaşte că acum câţiva ani premierul desemnat a avut-o în echipa sa pe doamna Durleşteanu în calitate de viceministru la Finanţe, perioadă în care aceasta s-a manifestat ca o persoană bine pregătită şi o negociatoare abilă cu instituţiile financiare internaţionale. Experienţa doamnei Durleşteanu de ambasador la Londra îi oferă un avantaj în plus de comunicare eficientă cu mediile diplomatice şi instituţiile donatoare. Aflându-ne în cadrul mai multor delegaţii în capitala Marii Britanii ne-am putut convinge de autoritatea pe care şi-a câştigat-o Mariana Durleşteanu în rândul diplomaţilor şi în ţara de acreditare. Cu astfel de troică, responsabilă de blocul economico-financiar, noul Guvern are toate şansele să impulsioneze reforma, să dea o altă dinamică creşterii economice, să fie mai convingător în crearea condiţiilor favorabile pentru mediul de afaceri şi pentru atragerea investiţiilor străine. 

Sperăm ca aprofundarea calităţii şi accelerarea ritmului reformelor economice  să permită o sporire considerabilă a veniturilor bugetare şi respectiv o mai eficientă şi mai echitabilă distribuţie a banilor publici. Asta pentru că într-o ţară ca a noastră principiul austerităţii bugetare şi cel al prioritizării corecte a cheltuielilor bugetare reprezintă nu doar un exerciţiu tehnic, ci şi o manifestare a solidarităţii sociale cu implicaţii profund morale. Nivelul de salarizare a bugetarilor, de asigurare cu pensii şi indemnizaţii a pensionarilor şi a păturilor socialmente vulnerabile, subvenţiile pentru agricultură ca şi pentru sprijinirea tineretului trebuie să cunoască o creştere continuă.

 Considerăm necesar să menţionăm cu satisfacţie şi menţinerea în funcţia de ministru de Externe şi al Integrării Europene şi de viceprim-ministru a domnului Andrei Stratan, care este, sperăm,  un semn bun al continuării orientării proeuropene a viitorului Guvern.

Aşadar, lista viitorul Guvern este formată cu precădere din figuri tinere, competente şi promiţătoare. Majoritatea nominalizărilor ni se par reuşite. Constatăm că este vorba de o echipă formată aproape în totalitate din tehnocraţi. Iar prezenţa celor şase doamne care urmează să facă parte din Executiv poate să-i ofere acestuia nu doar un plus de imagine, ci şi mai multă responsabilitate şi eficienţă.

Aş dori să ne oprim pe scurt asupra programului de activitate al viitorului Cabinet. Accentele puse pe calitatea actului guvernării, pe reforma administraţiei publice centrale, pe transparenţa în utilizarea finanţelor publice, combaterea corupţiei, libertatea mass-media, dialogul cu societatea civilă, independenţa justiţiei, reformele democratice şi economice sunt plasate destul de reuşit în programul respectiv. Observăm ca un element pozitiv al acestui document  lipsa oricăror ticuri ideologice şi o abordare pragmatică a problematicii care va sta în faţa viitorului Cabinet.

 Totuşi aş dori să remarc faptul că ni se pare riscantă formularea din capitolul trei, compartimentul „Priorităţile de politici ale Guvernului pentru anii 2008-2009” şi promisiunea potrivit căreia Guvernul îşi “va axa activitatea imediată” pe trei direcţii de bază, prima fiind „reîntregirea ţării”, a doua  „neutralitatea şi politica de bună vecinătate a ţării”, iar cea de a treia „securitatea energetică a ţării şi diversificarea căilor de acces”. Dacă al treilea punct din cele câteva priorităţi imediate este unul cu adevărat crucial pentru ţară, iar pe direcţia aceasta se poate avansa doar prin efortul autorităţilor centrale, problema restabilirii unităţii teritoriale depinde în mare măsură şi de factorii externi. Aici este regretabilă lipsa oricărei menţiuni a prezenţei militare ruse pe teritoriul nostru naţional ca singură cauză a separatismului, precum şi lipsa unei trimiteri clare că Guvernul va milita consecvent pentru evacuarea trupelor şi a arsenalului militar al Federaţiei Ruse, aflate ilegal pe teritoriul nostru. Ar fi fost de dorit ca astfel de omisiuni să nu apară nici măcar din raţiuni tactice, iar trimiterea la Hotărârea din 10 iunie 2005 şi la Legea din 22 iulie 2005, cele două documente de bază, cu valoare complementară, adoptate prin consens de către Parlamentul nostru, ar fi fost de dorit să îşi găsească locul anume acolo unde se abordează problematica diferendului transnistrean. Asta cu atât mai mult cu cât am remarcat în acest sens toate accentele plasate corect de către Preşedintele Voronin în cadrul recentei sale conferinţe de presă. Să nu uităm că cea mai de preţ realizare a anului 2005 în abordarea problematicii diferendului transnistrean a fost atingerea unui larg consens naţional, care s-a manifestat nu doar prin votarea solidară de către toţi deputaţii a celor două documente, ci şi prin discutarea prealabilă şi susţinerea ulterioară a acestora de către reprezentanţii societăţii civile. Cât priveşte trimiterea la neutralitatea ţării, ea este formulată în Constituţie şi ar trebui respectată necondiţionat de partenerii noştri externi, mai bine zis de către cei din Rusia. Asta pentru că articolul 11  al Legii fundamentale, “Republica Moldova,  stat neutru” stipulează: “(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă. (2). Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.” Prin urmare, credem că decât să se supraliciteze neutralitatea şi să se caute garanţii externe întru confirmarea ei, ar fi mult mai indicat  să existe mai multă aplecare asupra alineatului doi din articolul 11 şi să se  insiste mai hotărât asupra plecării armatei ruse, care împiedică procesul de unificare a ţării. Tot aici aş dori să subliniez în treacăt formularea de la pagina 15 printre obiectivele pe termen mediu, ‘’demilitarizarea şi reîntregirea sistemelor economice ale ţării’’, ar putea presupune intenţia de a dizolva Armata Naţională care este o instituţie fundamentală a statului nostru şi nu poate fi pusă pe picior de egalitate cu armata rusă staţionată în estul ţării şi cu atât mai puţin cu formaţiunile paramilitare separatiste. Ultimele două sunt deopotrivă ilegale, iar sensul termenului DEMILITARIZARE din legislaţia noastă se referă exclusiv la ele, şi în nici un caz la Forţele Armate ale statului ca atribut de bază al Republicii Moldova. Să  nu uităm că articolul 57 din  Constituţia ţării se numeşte “Apărarea Patriei” şi stabileşte următoarele: “(1). Apărarea Patriei este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean. 2. Serviciul militar este satisfăcut în cadrul forţelor militare, destinate apărării naţionale, pazei frontierei şi menţinerii ordinii publice, în condiţiile legii.”.  Articolul 108 al Constituţiei, intitulat “Forţele Armate’’, stipulează în alineatul (1) că “Forţele Armate sînt subordonate exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.” Prin urmare, neutralitatea ţării noastre nu presupune sub nici o formă renunţarea la Forţele Armate. Nici o ţară din spaţiul ex-sovietic şi nici din fostul pact de la Varşovia nu a renunţat la armata naţională şi ar fi straniu şi regretabil ca Moldova să ajungă un caz atipic în acest sens. În momentul în care ţările din jur tind să îşi rezolve problemele de securitate şi apărare, ca şi de dezvoltare durabilă, democratică şi prosperă prin aderarea sau prin voinţa de a adera la NATO, nu este clar de ce Moldova ar încerca experimente originale de garantare a propriei securităţi independenţe. Aici am fi vrut să vedem printre priorităţi adoptarea Concepţiei Securităţii Naţionale, elaborate de mai mult timp şi rămase până în prezent în fază de proiect.

 Am fi dorit ca în Programul propus să fie reliefată mai pregnant linia de integrare europeană, colaborarea cu Consiliul Europei şi cu OSCE în direcţia aprofundării reformelor democratice, precum şi direcţia atingerii obiectivului strategic al ţării – integrarea în UE. Deoarece suntem o ţară care a semnat şi implementează Panul bilateral de Acţiuni Republica Moldova-NATO ar fi fost potrivit să găsim referinţe şi la acest document fundamental pentru realizarea reformei în sectorul de securitate şi al controlului civil şi democratic asupra forţelor armate şi de securitate.

 Stimaţi colegi,

 Grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat, ca fracţiune de opoziţie, se va abţine de la votarea Cabinetului şi a programului de activitate a acestuia. În acelaşi timp, dorim să-i urăm noului Guvern succes şi cât mai multe reuşite în interesul fiecărui cetăţean al ţării.

                        Vă mulţumesc.

31.03.2008

Onorată asistenţă,

Partidul Popular Creştin Democrat îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu degradarea relaţiilor din sânul majorităţilor postelectorale din consiliile raionale. Această degradare este cauzată de coruperea mai multor consilieri raionali de către gruparea Filat.

Aleşii locali ai mai multor partide politice care s-au lăsat corupţi de Filat şi părtaşii lui caută să destrame majorităţile postelectorale prin pretenţia de a nu mai reprezenta partidele care i-au promovat în organele elective raionale şi de a ocupa funcţii de conducere. În felul acesta, gruparea Filat subminează în mod premeditat înţelegerile postelectorale care au permis buna funcţionare a administraţiei publice locale de nivelul doi.

Cel mai recent exemplu este situaţia care s-a creat în consiliul raional Cantemir. Acolo cinci consilieri aleşi pe listele Partidului Democrat, în frunte cu preşedintele şi unul dintre vicepreşedinţi ai raionului, precum şi trei consilieri aleşi pe listele Partidului Liberal, au distrus majoritatea formată după alegeri şi sfidează angajamentele luate în faţa alegătorilor şi faţă de partenerii politici. Asemenea situaţii şi tendinţe se manifestă şi în alte raioane. Atragem atenţia opiniei publice şi a partidelor că avem de a face cu o grupare de infractori politici care trebuie sancţionată moral şi izolată politic. Scopul urmărit de această grupare este să compromită buna funcţionare a consiliilor raionale şi să înrăutăţească relaţiile dintre reprezentanţii diferitor partide.

Gruparea Filat nu a fost subiect electoral în alegerile locale din 2007, iar încercarea ei de a-şi cumpăra cu bani murdari locuri în consiliile raionale şi funcţii în administraţia locală constituie o gravă ameninţare la adresa democraţiei reprezentative şi un atentat împotriva voinţei exprimate de alegători.

In aceste condiţii, Partidul Popular Creştin Democrat face apel către toate partidele politice să se distanţeze şi să ia atitudine clară faţă de gruparea Filat.

Aleşii locali care s-au vândut, au trădat opţiunile electoratului şi colegii de partid, trebuie să-şi depună mandatele şi să-şi dea demisia din funcţiile publice în care au ajuns nu datorită lui Filat, ci datorită eforturilor subiecţilor electorali din anul 2007 şi voturilor cetăţenilor pentru aceşti subiecţi.

Partidul Popular Creştin Democrat lansează acest semnal de alarmă întregii societăţi şi declară că responsabilitatea pentru degradarea climatului politic şi disfuncţiile din consiliile raionale cade pe umerii aventurierului politic Vladimir Filat şi a părtaşilor săi.

Vă mulţumesc.

Onorată asistenţă,

Aşa cum am mai arătat în şedinţele anterioare, recent apăruta grupare politică în fruntea căreia s-a postat Vladimir Filat constituie un pericol pentru societatea noastră.

Pericolul vine din faptul că această grupare îşi propune să se afirme în politică prin fraudă, prin minciună, precum şi prin coruperea membrilor altor partide şi a unor structuri de presă.

În persoana dlui Fliat nu avem, aşa cum pretind gazetarii tocmiţi de el,  un tânăr necorupt şi cuprins de idealuri, ci un vechi element corupt al fostelor guvernări compromise şi respinse de alegători. Din păcate, exponenţii acelor guvernări nu au ajuns încă să poarte răspundere în faţa organelor de drept şi a legii. Asta pentru că prea mare le-a fost influenţa asupra Procuraturii şi altor organe de anchetă, astfel încât multiplele nelegiuri, abuzuri, privatizări ilicite sau cazuri de corupţie au fost blocate.

Se ştie că Vladimir Filat a ocupat funcţii de răspundere în Guvernele Ciubuc-II şi Sturza în perioada anilor 1998-1999, fiind instalat iniţial în funcţia de Director general al Departamentului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat şi apoi în cea de Ministru de Stat – şef al Cancelariei Guvernului. 

 Amintim că faptele de încălcare a legilor şi de deturnare a banilor publici au fost examinate atât de Comisia de Ancheta a Parlamentului, care a activat în legislatura anilor 1998-2000 şi pe care am condus-o,  cât şi de Curtea de Conturi, care este organul suprem de control financiar de stat şi are independenţă organizatorică şi funcţională. Prin urmare, această insituţie nu poate fi suspectată nici de lipsă de profesionalism, nici de faptul că ar răspunde unor comandamente politice. Să vedem, aşadar, cum apare demnitarul de ieri responsabil de privatizare, Vladimir Filat, în documentele acestei instituţii.

 Astăzi ne vom referi la Hotărârea nr.20 din 03.05.2000 privind rezultatele controlului asupra îndeplinirii de către Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat a Programului de privatizare pentru anii 1997-1998 (Monitorul Oficial al R.Moldova nr.106-108/21 din 24.08.2000)           

Cităm în continuare din această Hotărâre:

“Curtea de Conturi examinând rezultatele controlului asupra îndeplinirii de către Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat pe lîngă Ministerul Economiei şi Reformelor a Programului de privatizare pentru anii 1997-1998, a constatat că conducerea Departamentului (dl V.Filat, etc), nu numai că n-a asigurat pe deplin îndeplinirea  Programului de privatizare pentru anii 1997-1998, dar şi a admis un şir de încălcări şi neajunsuri, în urma cărora bugetul de stat a ratat venituri băneşti în sume esenţiale.

 Din 1038 obiecte, preconizate pentru privatizare în conformitate cu Programul de privatizare pentru anii 1997-1998, la data de 1.04.2000 au fost comercializate numai 348 obiecte, ce constituia 33,5 la sută.

    Departamentul n-a asigurat executarea cerinţei prevăzute de art.13, alin.8  al Legii cu privire la privatizare nr.627-XII din 4.07.91 în ce priveşte  stabilirea  modului de ţinere a evidenţei mijloacelor de privatizare. Lipsa unui mecanism de evidenţă strictă a veniturilor din vînzarea patrimoniului public nu permite efectuarea unei analize ample a procesului de acumulare şi utilizare a veniturilor.

 La verificarea veniturilor primite s-a stabilit că, potrivit datelor Departamentului, în urma comercializării patrimoniului public, inclus în listele  Programului de  privatizare, la 1.01.2000 au fost  vărsate în buget 143,3 mil.lei, iar conform informaţiei Ministerului Finanţelor, au fost încasate 106,6 mil.lei.

Astfel, conform  pct.8 din Regulamentul concursurilor investiţionale şi  negocierilor directe, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1056  din 12.11.97,  comisia  de  concurs  avea obligaţia de a  primi,  pregăti  şi controla documentele privind obiectul scos la concurs. Contrar acestuia, în  cazul  scoaterii  la  concurs investiţional  a  acţiunilor  statului deţinute  în  S.A.  “Hotelul  Chişinău”,  S.A.  “Moldagrotehnica”,  S.A. “Ionel”,  S.A.  “Fertilitate-Soroca” etc., de către comisia de concurs (preşedinţi ai comisiei dnii Iu.Badîr, V.Filat, A.Oleinic) au fost acceptate copiile certificatelor înregistrării de stat a întreprinderii şi certificatelor de emisie a acţiunilor fără autentificarea în  modul stabilit, iar darea de seamă financiară şi bilanţul întreprinderii n-au fost  autentificate de organul fiscal teritorial, ceea ce contravine prevederilor  pct.10 (a) şi (e) din Regulament. De asemenea, contrar prevederilor pct.17 din Regulament, au fost primite la concurs  copiile statutului şi certificatelor înregistrării de stat neautentificate  ale unor participanţi la concurs (S.R.L. “Transimex-prim” -  cîştigătorul concursului la privatizarea acţiunilor S.A. “Hotelul Chişinău”).

 Nerespectarea de către comisia de concurs (preşedinte dl V.Filat) a modului  de stabilire a preţului iniţial, prevăzut de pct.59  din Indicaţiile metodologice  privind determinarea valorii estimative a complexului patrimonial al  întreprinderii şi stabilirea preţului de vînzare a patrimoniului (acţiunilor) statului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1056 din 12.10.97, a dus la micşorarea preţului minim de vînzare a acţiunilor statului în S.A. “Fabrica de confecţii “Ionel” cu circa 500 mii lei.

 De către conducerea DPAPS n-au fost îndeplinite prevederile pct.4 al Hotărîrii Guvernului nr.109 din 2.02.99 “Cu privire la reprezentarea statului în societăţile economice”, care prevede constituirea în limitele efectivului DPAPS a unităţii structurale din trei persoane cu funcţia de pregătire şi întocmire a contractelor cu reprezentanţii statului.

 Contrar pct.11 din Regulamentul cu privire la reprezentarea proprietarului  patrimoniului de stat în societăţile economice, adoptat prin Hotărîrea Guvernului  nr.188  din  29.03.96, care prevede că conducătorii şi locţiitorii conducătorilor de ministere şi departamente şi ai altor autorităţi ale administraţiei publice, precum şi conducătorii  întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de stat nu pot fi desemnaţi reprezentanţi ai statului, prin ordinul nr.13/032 din  10.02.99 al directorului general al Departamentului Privatizării şi Administrării  Proprietăţii  de  Stat dl V. Filat, ca  reprezentant al statului în  S.R.L. “CTI-Print” a fost numită Z.Grafchin, vicedirector general al DPAPS.

Nerespectarea de către comisia de concurs (preşedinte dl V.Filat, fostul director general al DPAPS) a prevederilor pct.59 din Indicaţiile metodologice privind determinarea valorii estimative a complexului patrimonial al întreprinderii şi stabilirea  preţului de  utilizare a  patrimoniului (acţiunilor)  statului,  aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1056  din 12.10.97, la vînzarea acţiunilor statului în S.A. “Fabrica de confecţii “Ionel” a cauzat ratarea de către stat a venitului în sumă de 500 mii lei.

    Conform rezultatelor controlului asupra îndeplinirii de către Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat a Programului de  privatizare pentru anii 1997-1998, mărimea venitului ratat de bugetul de stat în urma neglijării de către factorii de decizie ai Departamentului (Ministerului) în cauză a modalităţii stabilite de privatizare constituie suma de circa 1,6 mil.lei.

 Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările depistate pe parcursul controlului, menţionează prezenţa unor încălcări ale legislaţiei în vigoare la îndeplinirea  Programului de privatizare pentru anii 1997-1998 de către fosta conducere a Ministerului Privatizării şi Administrării Proprietăii de Stat şi a Departamentului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat (dl V.Filat).”

Încheiem aici citatul din Hotărârea respectivă a Curţii de Conturi.

Putem concluziona şi de această dată fără riscul de a greşi că Vladimir Fliat este o persoană coruptă şi compromisă, amestecată în multiple activităţi nelegitime de deturnare a banilor şi bunurilor aparţinând statului.          

 În legătură cu cele expuse, ne adresăm oficial către Procuratura Generală şi către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei cu rugămintea să examineze minuţios documentele respective şi să stabilească gradul de vinovăţie a numitului Vladimir FILAT, iar în caz de necesitate să iniţieze procedurile penale respective pentru a trage la răspundere pe cei vinovaţi şi pentru a recupera prejudiciul cauzat statului.  Rugăm, de asemenea, să se clarifice cauzele care au determinat inactivitatea conducătorilor Procuraturii generale de la acea dată, care au ignorat hotărârile şi demersurile Curţii de Conturi.

Vă mulţumesc.